Gin Remi
Gin Remi este cea mai cunoscută şi jucată variaţie de remi. Se spune că aceasta îşi are originile în New York, la începutul secolului XX, şi de atunci s-a răspândit în întreaga lume. Pe lângă crearea combinațiilor ca în tradiţionalul remi, Gin remi adaugă un obiectiv secundar care este eliminarea (sau minimizarea) aşa-numitelor „Deadwood” – cărţile lăsate deoparte şi care nu fac parte din nici un amestec la sfârşitul jocului.
Cei care vor să încerce un joc de Gin remi online o pot face la RummyRoyal. Jucătorii pot găsi acolo mese de practică pentru a prinde firul şi a se obişnui cu jocul, precum şi mese la care se joacă pe bani reali unde aceştia îşi pot testa abilităţile şi câştiga bani în numerar.
Reguli
Regulile originale de la Gin remi presupuneau doar doi oponenţi, iar jocurile moderne online permit până la patru jucători la o masă. Fiecare jucător primeşte zece cărţi cu faţa în jos, adică acestea nu sunt expuse nici unuia dintre ceilalţi jucători. Apoi sunt formate două grămezi de cărţi în centrul mesei, una cu faţa în jos şi cealaltă cu faţa în sus. Grămezii care are cărţile cu faţa în sus i se zice grămada aruncată, iar celei ce are cărţile cu faţa în jos – stoc.
Jocul începe atunci când primul participant trage o carte din una dintre cele două grămezi şi o adaugă mâinii sale. Semnalul dat pentru sfârşitul unui rând este atunci când jucătorul alege o carte (posibil chiar cea pe care a tras-o la începutul mâinii, însă nu neapărat), pentru a o arunca prin plasarea acesteia cu faţa în sus pe grămada aruncată.
Când îi vine rândul, un jucător poate forma o combinație şi o poate plasa pe masă. Amestecurile sunt formate, ca şi la alte variaţii de remi, prin crearea de suite şi seturi. Suitele sunt trei sau mai multe cărţi într-o secvenţă de aceeaşi culoare; seturile sunt trei sau patru cărţi de aceeaşi valoare şi acelaşi tip, indiferent de culoare.
Determinarea câştigătorului
O partidă de Gin remi este câştigată de jucătorul care termină cu cele mai puţine cărţi „deadwood”. Jocul este încheiat prin una din următoarele trei acţiuni:
- Gin – un jucător formează amestecuri cu toate cărţile şi plasează ultima carte în zona „Knock”. Cărţile „deadwood” ale celorlalţi jucători sunt apoi numărate pentru a calcula numărul punctelor de penalizare pe care aceştia le vor primi.
- Knock – un jucător creează amestecuri cu aproape toate cărţile şi semnalează sfârşitul jocului prin plasarea unei cărţi în zona „Knock”. Pentru a face asta, jucătorul nu poate avea mai mult de zece puncte de penalizare acumulate din cărţile „deadwood”.
- În cazul în care un jucător încheie partida cu cărţile „deadwood” rămase, ceilalţi jucători au oportunitatea de a-şi adăuga cărţile rămase amestecului „Knock”. Dacă unul dintre aceşti jucători a putut scăpa de suficiente cărţi pentru ca numărul punctelor de penalizare acumulate să fie mai mic decât al „knocker-ului”, acesta este declarat câştigător prin „subminare”. „Knocker-ul” primeşte o penalizare de 25 de puncte plus valoarea cărţilor sale „deadwood”.
Scorul
Pentru cele mai multe cărţi, valoarea „deadwood” este determinată de către valoarea nominală a cărţii. Aşii sunt punctaţi foarte jos, doar cu un punct. Cărţile de la valet la as au câte zece puncte fiecare.
Pariurile
Jucătorii pe bani reali de la mese de Gin remi online, ca cele oferite de RummyRoyal, trebuie să plătească un set de intrare pentru a obţine un loc la acea masă. Structurile de plată variază, însă de obicei câştigătorul ia 75% din suma premiului total pentru masa la care joacă.


