Double Flop Hold'em
- Oferte de bonus exclusive
- Double Flop - noţiuni de bază
- Acţiuni standard în poker
- O scurtă istorie a jocului Double Flop Hold’em
Distracţie dublă
Variaţia de poker Double Flop Hold’em (Hold’em cu flop dublu) este, evident, strâns legată de Texas Hold’em, cu diferenţa esenţială că ceva este dublat. Mai precis, toate cărţile comune sunt dublate (adica flop-ul, turn-ul şi river-ul) şi sunt aşezate pe două rânduri, „rândul de sus”, respectiv „rândul de jos”.
Astfel, fiecare jucător are o posibilitate dublă de a-şi alcătui mâna. Totuşi, nu se pot alege cărţi de pe ambele rânduri - trebuie să foloseşti, la alegere, ori rândul de sus ori cel de jos. Dacă un jucător câştigă pe ambele rânduri primeşte întreg potul, dacă nu potul este împărţit între cei doi câştigători ai fiecărui rând; mai există o variaţie, totuşi, în care potul nu este împărţit niciodată, iar jucătorul cu cea mai bună mână de la masă primeşte întreg potul. Nu trebuie să specifici niciodată pe parcursul jocului pe care dintre cele două rânduri îl vei folosi pentru mâna ta. În afara diferenţelor mai sus menţionate faţă de jocul clasic de Texas Hold’em, regulile sunt identice între cele două variaţii. Dacă vrei să joci Double Flop Hold’em online, îţi recomandăm să vizitezi bet365 Poker, deoarece acolo, această variaţie interesantă de poker este oferită împreună cu promoţii periodice.
Regulile Double Flop Hold’em
La începutul fiecărui joc, primii doi jucători de la stânga dealer-ului trebuie să plătească blind-urile. Acest lucru se întâmplă înainte de împărţirea cărţilor. Blind-urile se plătesc pentru ca în fiecare mână jucată să existe un pot minim, în cazul în care nu se fac alte pariuri la masă; astfel, cel care deţine mâna câştigătoare va primi întotdeauna o sumă de bani. Fiecare jucător, pe rând, trebuie să plătească blind-uri la un moment dat, deoarece butonul de dealer se mută în sensul acelor de ceasornic de la un jucător la altul la fiecare împărţire a cărţilor. Jucătorul din stânga dealer-ului plăteşte „Small Blind” (blind-ul mic), iar jucătorul din stânga lui trebuie să plăteasca „Big Blind” (blind-ul mare), a cărui valoare este, de obicei, de două ori mai mare decât cea a small blind-ului. După plata blind-urilor, se împart cărţile. Fiecărui jucător, începând cu cel din stânga dealer-ului, îi sunt împărţite câte două cărţi cu faţa în jos. Aceste cărţi sunt numite „Pocket Cards” sau „Hole Cards” (cărţi individuale sau proprii). Prima tură de pariere este începută de jucătorul aşezat la stânga celui care a plătit big blind; folosind un termen din poker, se spune despre acest jucător că este „under the gun”, din moment ce el trebuie să acţioneze primul. El are mai multe opţiuni: Fold, Check, Call sau Raise.
- Fold: jucătorul renunţă la cărţile sale, pierzând orice pariuri făcute anterior.
- Check: jucătorul nici nu pariază, nici nu renunţă la cărţile sale. Pur şi simplu pasează jucătorului următor dreptul de a acţiona (acest lucru este posibil doar dacă nici un jucător dinaintea lui nu a plasat vreun pariu).
- Call: a plăti un pariu făcut de un jucător înainte de a veni rândul tău.
- Raise: a plusa pariul făcut de un jucător înainte de a veni rândul tău
După prima tură de pariere, se împarte flopul dublu (trei cărţi pe fiecare rând) cu faţa în sus. Aceste aşa-numite „cărţi comune” sunt aceleaşi pentru toţi jucătorii, fiecare dintre ei având opţiunea de a se folosi ori de rândul de sus ori de rândul de jos pentru a-şi alcătui mâna. Acum, jucătorul aşezat imediat la stânga dealer-ului, dintre cei rămaşi în joc, începe a doua tura de pariere, care urmează aceleaşi reguli ca şi prima.
Apoi, este împărţită încă o carte pentru fiecare dintre flop-uri - „turn-ul”. Astfel, pe masa de joc se găsesc acum câte patru cărţi pe fiecare dintre cele două rânduri şi poate fi începută următoarea tură de pariere de către primul jucător din stânga dealer-ului. În funcţie de structura de pariere, stabilită înainte de începerea jocului (cu limită fixă, cu limită de pot sau fără limită), regulile sunt diferite. Pentru explicaţii detaliate, vă rugăm să citiţi paragrafele de mai jos. În final, se împarte şi ultima carte, cu faţa în sus, - „river-ul”, astfel încât acum sunt pe masă câte două rânduri a câte cinci cărţi fiecare. Începe o ultimă tură de pariere; şi acum, parierea trebuie sa înceapă tot de la primul jucător din stânga dealer-ului, iar tura se desfăşoară după aceleaşi reguli ca şi celelalte dinainte.
Showdown
De îndată ce s-au terminat turele de pariere, începe aşa-numitul „Showdown”. Aceasta este faza finală a unei mâini, în care jucătorii trebuie să îşi arate cărţile. Jucătorul sau jucătorii care au reuşit să-şi alcătuiască cea mai bună mână din cele două cărţi proprii şi trei dintre cărţile comune, este declarat/sunt declaraţi câştigătorul/ii potului. Dacă s-a jucat după regula „Split Pot”, potul se împarte între cel care a câştigat pe rândul de sus şi cel care a câştigat pe rândul de jos sau, daca nu s-a jucat după această regulă, câştigătorul este cel care are cea mai mare mână de la masă.
Dacă, după ce fiecare jucător începe să îşi arate cărţile, observi că mâna ta a pierdut deja, poţi alege să nu arăţi cărţile, punându-le pe masă cu faţa în jos (acest procedeu se numeşte „muck”). Evident, poţi să-ţi şi arăţi cărţile celorlalţi jucători, în dorinţa de a compara mâna ta cu ale lor. Ultimul jucător care a pariat sau a plusat în ultima tura de pariere trebuie să fie primul care îşi arată cărţile, iar dacă în respectiva tură nu s-a pariat sau plusat deloc, se decide cine trebuie să fie primul care îşi arată cărţile în funcţie de regulile cazinoului sau camerei de poker respective. După fiecare mână jucată, butonul de dealer este mutat în sensul acelor de ceasornic la următorul jucător şi mâna următoare poate începe.
Noţiuni de bază despre pariat
Primul care acţionează în fiecare tură - după ce cărţile au fost împărţite - este întotdeauna primul jucător de la stânga dealer-ului, cu excepţia primei ture când primul este jucătorul din stânga big blind-ului. Fiecare dintre jucători are putere de decizie în ceea ce priveşte mărimea pariurilor făcute, bazându-şi această decizie pe valoarea cărţilor sale. În funcţie de numărul jucătorilor care urmează după el, strategia de joc devine mai complexă. Dacă ai o mână mediocră şi după tine urmează cinci jucători, decizia de a paria, plusa sau de a renunţa va fi cu siguranţă una dificilă.
Introducere în poker
Dacă nu îţi plac cărţile pe care le-ai primit, ai opţiunea de a renunţa la ele şi astfel să părăseşti mâna respectivă. Dacă ai plătit big blind-ul sau small blind-ul sau dacă ai plătit deja un pariu pus de alt jucător, vei pierde acei bani. Dar, pe parcursul mâinii respective, nu o să mai poţi pierde alţi bani, din momentul în care renunţi la cărţile tale. Dacă vrei să îţi păstrezi cărţile şi să rămâi în joc, poţi da „check”, de exemplu. Această opţiune o ai dacă nici un alt jucător dinaintea ta nu a pus un pariu şi, făcând „check”, nici tu nu pariezi nimic. Jucătorul care urmează are aceeaşi opţiune sau poate paria. Dacă au fost făcute pariuri până când a venit rândul tău, ai opţiunile de a da fold, de a plăti sau de a plusa. A plăti înseamnă să dai o suma egală cu cea pariată de un jucător înaintea ta; îi plăteşti pariul.
Parierea şi plusarea - în funcţie de limită
Dacă găseşti că ai primit cărţi bune, poţi paria o anumită sumă de bani pe ideea că mâna ta va fi cea câştigătoare. Dacă un jucător dinaintea ta a pariat deja, poţi plusa pariul lui. Suma pe care o poţi paria sau cea cu care poţi plusa pariul unui alt jucător sunt stabilite în funcţie de structura de pariere:
Limită Fixă - la o masă cu blind-uri de 5$/ 10$, poţi paria 5$ în primele două ture de pariere şi până la 10$ în ultimele două. În fiecare tură, jucătorii pot paria o dată şi pot plusa de trei ori (pariu, plusat, re-plusat şi re-plusat încă o dată sau „capac”). După ce, într-o tură de pariere, au fost făcute trei runde de pariuri, nu se mai pot face altele în acea tură. În cazul acesta se trece la tura următoare sau, dacă a fost ultima tură, se arată cărţile.
Fără Limită - aici regulile de pariere sunt următoarele: fiecare jucător poate paria întreaga sumă pe care o are la dispoziţie, indiferent de mărimea potului. De regulă, pariul minim trebuie să fie egal cu mărimea big blind-ului şi, dacă vrei să plusezi, pariul tău va trebui să îl depăşească pe cel făcut de jucătorul dinaintea ta.
Limită de Pot - aici, un jucător poate paria o sumă cuprinsă între pariul minim şi valoarea totală a potului. Să luăm ca exemplu un joc cu small blind (SB) de 5$ şi big blind (BB) de 10$. Primul jucător la pariere poate plăti BB (10$ în acest caz) sau poate plusa cu orice sumă până la maxim valoarea potului. Deci, în acest caz, suma plusată poate fi de maxim 25$ (5$ SB + 10$ BB + 10$ pe care îi are de plătit pentru a intra în joc), ceea ce oferă jucătorului #3 posibilitatea de a paria 35$. Dacă acest jucător procedează astfel, valoarea totală a potului va urca la 50$.
Acum, dacă următorul jucător (să îi spunem jucătorul #4) vrea să participe în continuare la joc, trebuie sa plătească cel puţin cei 35$ pe care i-a pariat jucătorul #3. Dacă jucătorul #4 vrea să pluseze şi el până la valoarea maximă admisă, el ar trebui să pună pe masă 120$. Asta înseamnă valoarea totală a potului (50$) plus pariul maxim admis de 70$ (35$ pe care îi are de plătit jucătorului #3 + 35$ suma plusată de jucătorul #4). Numărul de pariuri ce se poate face într-o tură de pariere nu este limitat, astfel că se poate paria şi plusa oricât până când fiecare jucător a plătit sau a renunţat la cărţile sale.
All-In
În principal, un jucător merge all-in (pariază toţi banii pe care îi are la dispoziţie) atunci când are o mână deosebit de bună. El face acest lucru pentru că, în cazul în care unul sau mai mulţi jucători îi plătesc pariul şi, în cele din urmă, cel care a mers all-in câştigă mâna, câştigurile sale s-ar mări considerabil. O altă posibilitate ar fi aceea că un jucător poate merge all-in jucând la bluf, semnalând că are o mână foarte bună pentru a-i face pe ceilalţi jucători să renunţe la cărţi şi astfel să câştige el potul. În afară de situaţiile descrise mai sus, se mai poate merge all-in în cazul în care unui jucător îi lipseşte suma necesară pentru a plăti sau pentru a merge până la sfârşitul mâinii respective, dar are cărţi bune şi vrea să rămână în joc. În acest caz, el nu este obligat să renunţe la cărţile sale, ci poate merge all-in, adică îşi pariază toate jetoanele (chiar dacă acestea nu sunt suficiente pentru a egala suma pe care el trebuie de fapt să o plătească) şi rămâne în joc, dar fără a mai fi capabil de nicio acţiune ulterioară. Toţi banii aflaţi în pot până în momentul în care acest jucător merge all-in reprezintă câştigul potenţial al acestui jucător. După ce acesta s-a dus all-in, banii pariaţi de ceilalţi jucători se pun într-un pot separat („side pot” sau pot secundar). Dacă jucătorul care a mers all-in va câştiga la sfârşitul rundei, va primi potul principal („main pot”), în timp ce potul secundar va fi câştigat de jucătorul care are a doua mână ca valoare. Atunci când un jucător merge all-in, iar ceilalţi decid să îi plătească, evident că aceştia trebuie să egaleze suma pe care respectivul jucător a pariat-o.
Dar gata cu teoria, acum este timpul să practici jocul la o masă de poker online. Pentru a te îndruma spre locurile unde îţi poţi exersa jocul, noi am făcut recenzii ale celor mai bune şcoli de poker online .
O scurtă istorie a jocului de Double Flop Hold’em
Din nefericire, la fel ca şi în cazul altor variaţii mai „tinere” de poker, nu este posibil să determinăm momentul exact al apariţiei lor. Este probabil că această variaţie să fi fost inventată cu ceva vreme în urmă, de un jucător pasionat de poker care era în căutarea unui joc mai incitant decât clasicul Hold’em. Deşi Double Flop Hold’em nu a ajuns încă la gradul de răspândire pe care îl are „fratele său mai mare”, în ultima vreme a ajuns sa fie din ce în ce mai cunoscut. Chiar şi jucătorilor profesionişti de poker le place să joace Double Flop Hold’em din când în când. Lui John Juanda, de exemplu, îi plac noile variaţii exotice de poker.


