Mississippi Stud Poker
Mississippi Stud Poker a fost creat pentru a face variaţia Seven Card Stud mai bună pentru jocurile fără limită şi pentru cele cu limită de pot. Această variaţie este jucată adesea pe baza unei structuri de pariere similare celei de la Texas Hold’em cu limită: cu limite fixe, ultimele două runde dublând limita primelor două. Bring-in-ul trebuie să fie mai mic decât limita primei runde de pariere.
Împărţirea iniţială este exact la fel ca şi pentru seven-card stud-ul standard. După runda de pariere, două cărţi cu faţa în sus sunt împărţite jucătorilor, astfel că în acest moment fiecare are două cărţi cu faţa în jos şi trei cu faţa în sus. Cea de-a doua rundă de pariere este urmată de încă o carte cu faţa în sus, apoi de cea de-a treia rundă de pariere. În acest moment este împărţită ultima carte cu faţa în sus, şi astfel fiecare jucător are câte două cărţi cu faţa în jos şi cinci cu faţa în sus. Deoarece fiecare jucător are cinci cărţi cu faţa în sus, în cea de-a cincea rundă, chintele, flush-urile şi full house-urile sunt considerate ca „expunerea mâinilor mari” (high hand expose) cu scopul de a determina cine trebuie să parieze primul. La final are loc obişnuitul showdown.

